De ce depinde de fapt profunzimea de câmp
Patru lucruri, și doar patru: distanța focală a obiectivului, diafragma setată, cât de departe e subiectul de aparat și cât de mare e senzorul. Tot ce se mai dezbate pe internet e unul dintre cele patru, deghizat. Instrumentul de mai sus te lasă să le miști pe fiecare independent, ceea ce e cea mai rapidă cale de a căpăta intuiția, fiindcă relațiile nu sunt liniare și citind despre ele rareori îți rămân în minte.
Două dintre ele domină. Distanța este de departe pârghia cea mai puternică: profunzimea de câmp crește aproximativ cu pătratul distanței până la subiect, așa că un pas înapoi de doi metri face mult mai mult decât închiderea diafragmei cu o treaptă. Distanța focală este a doua, acționând în sens invers și tot aproximativ la pătrat. Diafragma are un efect liniar, motiv pentru care trecerea de la f/2 la f/2.8 pare dezamăgitoare în comparație cu un simplu pas înapoi.
Chestiunea mărimii senzorului, lămurită
Este discuția care nu moare niciodată, iar ambele tabere au pe jumătate dreptate. La aceeași distanță focală și aceeași diafragmă, mărimea senzorului nu schimbă deloc profunzimea de câmp: un obiectiv de 50mm f/2 proiectează același cerc de imagine indiferent ce pui în spatele lui. Un senzor mai mic doar decupează în acel cerc.
Dar nimeni nu fotografiază așa. Fotografiezi pentru o încadrare, iar ca să păstrezi aceeași încadrare pe un senzor mai mic fie te apropii, fie pui un obiectiv mai scurt, iar ambele măresc profunzimea de câmp. Acesta e efectul real, practic, și valorează aproximativ o treaptă pentru fiecare treaptă de crop factor: Micro Four Thirds la f/2.8 îți dă cam aceeași profunzime de câmp ca full frame la f/5.6 pentru aceeași fotografie. Setează selectorul de format pe două mărimi diferite și ajustează distanța focală ca să potrivești încadrarea, iar cifrele o arată direct.
Cercul de confuzie și de ce calculatoarele nu sunt de acord
Profunzimea de câmp nu este o limită fizică. Doar un singur plan este cu adevărat în focus; tot restul e blurat într-o anumită măsură, iar „destul de clar” este o părere. Acea părere e codificată în cercul de confuzie: cea mai mare pată de blur care se citește încă drept punct. Acest instrument folosește standardul, diagonala senzorului împărțită la 1500, ceea ce dă aproximativ 0.029mm pe full frame. Focus Lab arată același plan și discurile lui de blur în 3D, pe un obiectiv tăiat în două ca să poți privi înăuntru.
Convenția aceasta presupune o fotografie privită de la o distanță rezonabilă. Dacă îți verifici de rutină fișierele la 100% pe un monitor de 32 de inci sau printezi la doi metri lățime, toleranța ta reală e mai strânsă, iar profunzimea ta de câmp reală e mai mică decât spune orice calculator. Merită să știi asta înainte să te încrezi într-o valoare hiperfocală pentru un peisaj pe care plănuiești să-l printezi mare: să focalizezi puțin mai departe în scenă decât sugerează cifra hiperfocală e asigurarea standard.
Cum folosești distanța hiperfocală fără să strici cadrul
Focalizezi la distanța hiperfocală și tot ce se află de la jumătatea ei până la infinit cade în profunzimea de câmp. Este tehnica clasică de peisaj, iar instrumentul afișează cifra pentru fiecare setare. Două avertismente totuși. Întâi, la distanța hiperfocală infinitul este abia acceptabil, deci munții îndepărtați nu vor fi clari. Apoi, totul se sprijină pe presupunerea cercului de confuzie. Pentru un peisaj la care ții, focalizează cu o treime mai departe de valoarea hiperfocală sau fă bracketing de focus și îmbină cadrele.
Întrebări frecvente
Diagonala senzorului împărțită la 1500, convenția standard: aproximativ 0.029mm pentru full frame, 0.019mm pentru APS-C, 0.015mm pentru Micro Four Thirds. Dacă printezi foarte mare sau verifici la 100%, toleranța ta reală e mai strânsă, iar profunzimea de câmp adevărată e mai mică decât cea afișată.
La aceeași distanță focală și aceeași diafragmă, nu. Dar ca să păstrezi aceeași încadrare pe un senzor mai mic te apropii sau treci pe un unghi mai larg, iar asta o mărește. În practică înseamnă cam o treaptă în plus de profunzime de câmp pentru fiecare treaptă de crop factor.
Ceea ce vezi este o fotografie reală, de-a noastră, nu un desen al uneia. Cercul de blur este calculat pentru distanța ta până la fundal și exprimat ca fracție din lățimea cadrului, iar planul din spatele subiectului este blurat exact cu atât, deci blurul relativ este fidel: dublezi cifra de blur și poza devine de două ori mai moale. Decupajul subiectului este scalat din același calcul, așa că și încadrarea urmărește distanța focală și distanța, iar fundalul în sine este mărit de distanța focală, așa cum un teleobiectiv trage cu adevărat un perete îndepărtat în spatele subiectului, în timp ce un wide îl împinge departe. Nu este o emulare a redării bokeh-ului unui anumit obiectiv, care depinde de numărul de lamele și de designul optic, iar strălucirea luminilor e o aproximare a felului în care defocalizarea umflă punctele luminoase, nu o simulare fizică.
Nu de unul singur, nu, și asta e cea mai repetată greșeală din sfaturile de fotografie. Perspectiva, adică cât de mari sunt părțile apropiate ale unei fețe față de cele îndepărtate, e stabilită de un singur lucru: cât de departe e aparatul de subiect. Un obiectiv de 24mm și unul de 200mm folosite din același loc înregistrează exact aceeași formă; cel wide doar include mai mult în jur. Reputația obiectivelor wide vine de la faptul că trebuie să te apropii mult ca să umpli cadrul cu ele, iar apropierea face stricăciunea. Setează Încadrare pe Încadrare fixă mai sus și trage de distanța focală: instrumentul mută aparatul în locul tău ca să țină capra la aceeași mărime, și poți vedea botul umflându-se când aparatul se apropie și aplatizându-se când se depărtează. Lasă-l pe Aparat fix și aceeași tragere doar decupează, ceea ce e răspunsul onest la ce face un inel de zoom.
Distanțele focale marcate sunt nominale și multe obiective au focus breathing, adică distanța focală reală se scurtează când focalizezi mai aproape. Obiectivele macro o fac dramatic. Tratează valorile ca exacte pentru distanța focală marcată și așteaptă-te ca la fotografia de aproape rezultatele să difere.
Apoi selectează pozele din ședință fără să deschizi Lightroom
Odată ce cadrele sunt pe card, imagic evaluează claritatea și expresia a mii de fișiere RAW local, pe computerul tău, fără să încarce nimic, și îți dă pozele păstrate. Probă gratuită de 500 de exporturi, fără card.