01Numărul care îi ia pe toți prin surprindere
Un clip de zece secunde la 25 de cadre pe secundă cere 250 de fotografii. La un interval de patru secunde, asta înseamnă aproape șaptesprezece minute lângă trepied. Dacă urci la o secvență mulțumitoare de treizeci de secunde, stai acolo cincizeci de minute, iar o piesă finală de două minute înseamnă cea mai mare parte a unei zile. Time-lapse-ul cere cea mai multă răbdare dintre toate lucrurile pe care le poți face cu un aparat foto, iar clipurile finale sunt atât de scurte încât oamenii îl subestimează constant de cinci ori.
Planifică asta înainte să pleci undeva cu mașina. Ia ceva pe care să te așezi, mai multă baterie decât crezi și acceptă că vei obține două-trei secvențe utilizabile într-o ședință, nu zece.
02Alegerea intervalului
Regula e simplă: intervalul trebuie să fie suficient de scurt încât nimic important să nu se miște între cadre mai mult decât o mică fracțiune din cadru. Dacă un nor îți traversează întreaga compoziție în două minute de timp real și fotografiezi la fiecare opt secunde, norul sare în trepte vizibile, iar clipul sacadează. Înjumătățește intervalul și curge.
Contează nu viteza reală a subiectului, ci viteza lui aparentă în cadrul tău, așa că distanța focală schimbă răspunsul. Același nor fotografiat la 200mm cere un interval mult mai scurt decât la 16mm, pentru că traversează cadrul mult mai repede. Când ești nesigur, fotografiază mai scurt decât crezi: poți oricând să elimini fiecare al doilea cadru la montaj, dar nu poți inventa niciodată unul care nu a fost făcut.
03Timpul de expunere: diferența dintre curgere și sacadare
Setează obturatorul la aproximativ jumătate din interval. Este versiunea de time-lapse a regulii de 180 de grade din video și este cea mai mare diferență de calitate dintre un time-lapse de amator și unul profesionist. Fiecare cadru poartă destulă neclaritate de mișcare ca să se suprapună peste următorul, așa că mișcarea pare continuă, nu o serie de clipe înghețate.
La lumina zilei, asta înseamnă o expunere de două secunde la un interval de patru secunde, ceea ce e imposibil fără un filtru puternic de densitate neutră. Un ND de 6 sau 10 trepte este echipament standard de time-lapse tocmai din acest motiv. Dacă nu poți ajunge acolo, un obturator mai scurt funcționează totuși, doar că arată vizibil mai sacadat, iar efectul se înrăutățește cu cât subiectul se mișcă mai repede.
04Două lucruri de oprit înainte să începi
Autofocusul și stabilizarea imaginii. Autofocusul va căuta ușor între cadre, iar diferențele mici apar ca o moliciune pulsatorie. Stabilizarea pe trepied încearcă să corecteze o mișcare care nu există și poate deplasa cadrul de-a lungul sutelor de expuneri. Blochează focalizarea manual, oprește stabilizarea și folosește expunerea manuală, ca aparatul să nu remăsoare și să pâlpâie.
Balansul de alb automat. Același raționament. Lăsat pe automat, se va schimba cu cantități mici între cadre și va produce o pâlpâire de culoare plictisitor de greu de eliminat ulterior. Setează-l o dată, pe Kelvin, și lasă-l așa. Dacă fotografiezi RAW, îl poți schimba mai târziu pentru toate cadrele deodată, ceea ce e celălalt motiv să fotografiezi RAW oricând lumina se schimbă.
05Întrebări frecvente
Două până la cinci secunde pentru norii obișnuiți, una-două pentru norii de furtună rapizi, până la opt pentru cirrusul înalt și subțire. Dacă norul îți traversează cadrul în mai puțin de două minute de timp real, mergi pe un interval mai scurt.
Cam jumătate din interval, forma de time-lapse a regulii de 180 de grade. Fiecare cadru primește destulă neclaritate de mișcare ca să se contopească cu următorul. La lumina zilei, asta cere un filtru ND puternic.
RAW oricând lumina se schimbă pe parcursul secvenței, adică la fiecare răsărit, apus și cadru de la zi la noapte. JPEG se poate justifica pentru secvențe lungi în lumină constantă. Ține minte că o secvență de 3.000 de cadre înseamnă 3.000 de declanșări ale obturatorului mecanic.
Aproape întotdeauna din cauza expunerii automate, a balansului de alb automat sau a unei diafragme care se resetează între cadre. Blochează manual expunerea și balansul de alb. La unele obiective, folosirea diafragmei complet deschise evită micile inconsecvențe ale diafragmei, care provoacă restul problemelor.